Arhivele lunare: Octombrie 2012

PĂTUȚUL PRINȚESEI

Standard

Orice fetiță, fie că îi place sau nu, are cel puțin o prințesă. Unele fetițe și le doresc, altele le primesc cadou de la rude sau prieteni si uite așa devin proprietare de Prințese.

Problema este că o prințesă vrea să fie tratată ca o prințesă. Și printre altele ce îi mai trebuie unei prințese?

Un pat, dar nu orice fel de pat, ci unul pentru prițese!

Cerința fiind pronunțată, am trecut la executarea pătuțului. Din carton, resturi de diverse materiale, mărgele, am făcut un pătuț cu baldachin, demn de o prințesă.

Anunțuri

Un orar simpatic

Standard

Am revenit după o lungă absență. Adevărul este că am fost foarte ocupată cu pregătirea cursurilor. Și acum o să vă încânt cu  creațiile micuților care participă la cercul ”Micii artizani” desfășurat la liceul ”George Moroianu”. În primul rând câteva precizări tehnice: fiind prima dată când ne întâlneam am ales o temă ceva mai ușoară și pentru care nu au fost necesare materiale speciale. Nu am avut nevoie decât de : carton colorat, adeziv, foarfecă, perforator și panglică.

Modelul de la care am pornit a fost l-am realizat împreună cu fetița mea. Noi am folosit patru culori pentru cartoane, dar la curs m-am hotărât să utilizez numai trei.

În primul rând am construit baza dintr-o coală de carton A4.

Apoi am decupat animalele după șabloanele pregătite în prealabil. După ce am finalizat animăluțele și am decupat și literelele care intră în alcătuirea cuvântului ”orar”, am asamblat produsul final.

Cu cei mai harnici am avut timp să facem și buzunărașul pentru bilețele dintr-un carton dreptunghiular și bucata de panglică.

Și acum galeria de creații:

Nu-i așa că sunt tare simpatice orarele micuților?

Persoanele care doresc desenele utilizate pentru șabloane îmi pot trimite un e-mail pe adresa: creativithea@yahoo.com.

Ne jucăm cu plastilină

Standard

Duminica trecută eu și fetița mea am ”meșterit”. Unul din materialele noastre favorite este plastilina cu uscare la aer. Am ajuns să lucrăm cu acest material datorită faptului că al meu copil nu se îndură niciodată să strice ceea ce a modelat și avem vreo trei cutii de animăluțe din plastilină deformate și lipite unele de altele.  🙂

Ce se poate modela din ea? Aproape orice. Noi am folosit-o în special la magneți pentru frigider și figurine de jucărie. La un atelier de creație, la care a participat fiica mea, au realizat flori decorative (și acum le avem într-o vază micuță și au trecut doi ani de atunci) și brelocuri (datorită faptului că după uscare pierde 30% din greutate este ideală pentru accesorii).

Dar să revenim la activitatea noastră. Spre deosebire de alte dăți, când am încercat să o îndrum și să corectez ceea ce mi se părea mie că nu arată bine, de această dată am lăsat-o să modeleze absolut singură. N-am intervenit deloc. Și iată ce a ieșit.

Între timp mi-am făcut și eu de lucru. Am modelat o clamă pentru păr care arată foarte bine și alături de brândușele proaspăt culese. Și încă un magnet pentru frigider. Cu această ocazie am reușit să conving și copilul să dăm magneții vechi jos că să îl putem pune pe cel nou în valoare. 🙂