Arhive pe categorii: Filmele la care ne uităm

Cei mai simpatici monștri

Standard

Monster Inc. (Compania Monștrilor)  este un film de animație apărut în 2001. Prima dată când l-am văzut nu mi-a plăcut. N-aș putea spune exact de ce. Poate pentru că mi s-a părut mult prea ”pentru copii”.

După ce am început să căutăm filme pentru fetița mea l-am revăzut. De această dată dintr-o nouă perspectivă: din perspectiva de mămică. Și de această dată l-am considerat un film foarte reușit, potrivit chiar pentru copii mici. În ciuda titlului înfiorător, monștrii sunt extrem de umani, de fapt întreaga lor lume este identic organizată cu lumea umană: merg la muncă de dimineața până seara, relațiile sentimentale sunt la fel de complicate iar sentimentele de prietenie și invidie sunt la fel de puternice. Singura diferență majoră între lumea oamenilor și cea a monștrilor este că sursa lor de energie o reprezintă țipetele copiilor.

Fetiței mea a fost pur și simplu îndrăgostită de acest film când avea 4-5 ani. Și acum îl revede cu plăcere pentru că îi plac monștrii, pentru că personajele și situațiile în care ajung aceastea sunt foarte amuzante. Și cel mai mult o distrează faptul că monștrilor le este frică de copii și îi consideră arme letale. I-a dat nota 10.

Mi-e îmi place pentru că dincolo de orice alt aspect este un film educativ: îi învață pe cei mici că nu trebuie să te temi de necunoscut și că monștrii care ies noaptea din dulap nu au intenții rele. 🙂 Și îmi mai place faptul că nivelul de violență este foarte scăzut. Până la urmă este unul dintre puținele filme în care nu moare nimeni. Nici măcar personajul negativ. I-am dat nota 9.

Iar pe scara nivelului de violență (unde 0 înseamnă lipsa oricărei scene violente și 10 violența maximă) îl voi plasa la 3.

Sursa fotografie 

Domnița Șoim

Standard

Bine v-am găsit la rubrica de film și carte pentru întreaga familie. Voi începe cu un film mai vechi, din 1985,Ladyhawke (Domnița Șoim). Fiind ceva mai vechi filmul, efectele speciale sunt sublime dar lipsesc cu desăvârșire. Totuși povestea este foarte frumoasă iar actorii și mai frumoși.

Pe scurt: fetiței i-a plăcut pentru că acțiunea se petrece în Evul Mediu, perioada ei favorită, și pentru personajul jucat de Matthew Broderick adolescent, respectiv micul, dar inteligentul și sufletistul, hoț de buzunare Phillipe Gaston alias ”Șoricelul”. Nota pe care i-a dat-o filmului a fost 9. Și copilul a văzut multe filme.

Mămicii, respectiv mie, mi-a plăcut pentru superba poveste de dragoste. Mi-a mai plăcut și pentru că  Michelle Pfeiffer  și Rutger Hauer sunt tineri și frumoși. Atât de frumoși încât le treci cu vederea faptul că nu știu să joace. Cel puțin cel din urmă. Și mi-a mai plăcut și umorul relației micului hoț cu divinitatea. De fapt, personajul întruchipat de Matthew Broderick este singurul personaj autentic și clar definit. Cei doi îndrăgostiți sunt doar arhetipuri. În concluzie pentru un film de văzut cu copilul vineri seara îi dau nota 8.

 

Era să uit să menționez nivelul de violență, un criteriu recent devenit important pentru mine. Nivelul de violență este mai mult decât moderat. Sunt câteva scene de luptă individuală perfect justificate în firul narațiunii. Iar de murit nu mor decât câteva personaje negative. Deci dacă ar fi sa fac o clasificare a nivelului de violență a filmelor și a animațiilor, dând note de la 0 la 10, unde 0 înseamnă absența totală a violenței iar 10 violența extremă, i-aș da un 6.

 

 

 

P.S. : Îmi cer scuze celor care au citit articolul deja pe celălat blog.